Evenimentul Light+Building 2026, ce a avut loc la Frankfurt, între 8 și 13 martie, a scos în evidență ritmul extraordinar cu care inovația avansează astăzi în întreaga industrie a designului.

1.927 de expozanți din 49 de țări au prezentat, în cadrul expoziției evenimentului, o gamă largă de soluții tehnologice avansate – de la electrificarea și conexiunea digitală a clădirilor și a spațiilor urbane, până la concepte sofisticate de iluminat pentru arhitectură, dezvoltare urbană și interioare. Tehnologiile, printre care Inteligența Artificială sau interfețele multifuncționale, marchează următoarea etapă în dezvoltarea clădirilor, a orașelor și a designului de iluminat.

Pe parcursul evenimentului de șase zile, peste 140 de mii de vizitatori din 143 de țări au călătorit la Frankfurt, iar evenimentul și-a confirmat, încă o dată, importanța și rolul de punct de întâlnire internațional în acest domeniu.

„Light+Building 2026 a demonstrat încă o dată cât de inovatoare și orientată spre viitor continuă să fie această industrie”, a spus Wolfgang Marzin, președinte și CEO al Messe Frankfurt. „În același timp, arată cât de importante rămân întâlnirile personale și contactul viu, în special în vremuri ca acestea. Light + Building își îndeplinește rolul, reunind oamenii din domeniile de proiectare și design, oferind o platformă pentru dialog, cooperare și creare de noi idei. Acest schimb consolidează coeziunea în industria noastră și oferă un impuls important pentru dezvoltarea sa continuă. Viitorul ține de electrificare.”

Light+Building 2026 s-a remarcat printr-un grad foarte ridicat de satisfacție a vizitatorilor: 95% dintre vizitatori au declarat că au fost mulțumiți de vizita lor și că și-au atins obiectivele, evaluând pozitiv expoziția.

Clădiri: de la consumatori de energie – la sisteme active
În domeniul clădirilor, Light + Building 2026 a demonstrat clar modul în care proiectele construite evoluează de la „consumatori pasivi” de energie la „componente active” ale unui sistem energetic inteligent.
Distribuția inteligentă a energiei, managementul, încărcarea bidirecțională – conectează clădirile, crează o rețea complexă și dezvoltă e-mobilitatea, oferind noi oportunități pentru eficiența energetică și stabilitatea sistemului. În același timp, soluțiile modulare și scalabile facilitează modernizarea energetică și permit implementarea eficientă și rentabilă a modernizărilor. Conceptele digitale de planificare și operare, împreună cu interfețele multifuncționale, simplifică instalarea și utilizarea, iar infrastructura și sistemele de încărcare câștigă importanță. Aceasta dă tonul următoarei etape în dezvoltarea tehnologiei clădirilor, cu scopul de a le face mai integrate, mai flexibile și mai pregătite pentru viitor.


Iluminatul: controlat inteligent și adaptat într-o manieră atmosferică
Este evident că iluminatul evoluează din ce în ce mai mult spre un sistem adaptiv, bazat pe date. Senzorii, corpurile de iluminat conectate și sistemele de control bazate pe inteligența artificială permit o distribuție precisă a luminii, axată pe cerere, care se adaptează automat la prezență, lumina naturală și scenarii specifice de utilizare. În toate domeniile de aplicare – locuințe private, industria hotelieră, comerțul cu amănuntul, industrie și infrastructură urbană – soluțiile conectate și scalabile flexibil ocupă un loc central.

Lumina rămâne un element cheie de design în arhitectura interioară: corpurile de iluminat de înaltă calitate, limbajele de design, culorile luminii atent reglate – creează atmosferă, ghidează percepția și sporesc calitatea spațiilor. Materialele sustenabile, componentele durabile și designul circular al produselor subliniază în continuare perspectiva pe termen lung a industriei. O nouă generație a conceptelor de iluminat combină precizia tehnologică cu impactul emoțional.

Designul, inteligența artificială și tinerele talentele stabilesc noi tendințe
Evenimentul a oferit, de asemenea, un impuls pentru următoarea etapă de inovare. Discuțiile pe subiecte de iluminat și design au prezentat evoluțiile actuale în designul iluminatului, au evidențiat tendințele și au prezentat proiecte orientate spre viitor. Panelurile de siscuții și prezentările au promovat schimbul internațional de experiență, accentuând totodată importanța aportului lui femeilor în industrie și contribuția tinerelor talente. Prezentările AI au oferit exemple practice despre modul în care inteligența artificială aduce industria construcțiilor la un nou nivel.

Noua expoziție denumită „Lumina vie” a prezentat iluminatul în contextul casnic, contextul mediului educației, muncii și comunicării, ilustrând modul în care lumina organizează și modelează stările de spirit, și participă la interacțiunea umană, la nivelul de concentrare și motivație.

Expoziția Light+Building a prezentat și o „stradă atelier” ce a demonstrat provocări practice, a oferit seminarii de siguranță în muncă, discuții și interacțiune live cu producători notoii din domeniu. Formatul a îmbinat dialogul, experiența practică și spiritul de comunitate.

De asemenea, a fost inclusă o inițiativă caritabilă: vizitatorii „au acumulat” kilometri pe biciclete. Light + Building a rotunjit suma și a donat un total de 10.000 de euro către Deutsche Kinderhilfsstiftung, susținând egalitatea de șanse educaționale și ajutând copiii să meargă la școală cu rechizitele de care au nevoie.
Următoarea ediție a evenimentului va avea loc în anul 2028.
















