Proiectul urmează un concept laconic și echilibrat.

Spațiul salonului cuprinde o zonă de servicii pentru clienți, o cameră tehnică și un bloc sanitar.

Încăperea principală a localului este formată din zona de recepție, zona de așteptare pentru clienți și zona de lucru.

Salonul este organizat să integreze cinci posturi de lucru, destinate atât serviciilor de coafură, cât și desfășurării sesiunilor de tip masterclass.

Mobilierul este realizat în stil minimalist, din material textil ușor de întreținut, în culori neutre, dar cu accente de negru, ceea ce-i conferă un caracter sobru și elegant.

Înălțimea tavanului de 4,2 metri permite luminii naturale să pătrundă din abundență prin ferestrele înalte.

Astfel, iluminatul combină atât lumina principală, care este profesională și asigură o distribuție uniformă a luminii pentru condiții optime de lucru, cât lumini decorative, care contribuie la crearea unei atmosfere relaxante.
