Unul dintre cele mai recente creații ale echipei Tiago do Vale sunt mesele TipTap.

Designul acestora s-a născut din intenția de a produce un design de mobilier esențial, într-un stil simplu și util, care este ușor de transportat și asamblat, cu o execuție clară, capabil să comunice de la sine procesul de construcție în mod explicit și jucăuș prin detaliile grafice vizual atrăgătoare.

Analizând proiecte executate de-a lungul anilor și circumstanțele specifice întâlnire, au fost proiectate 5 mese pentru 5 situații diferite.

Masa T1 este o masă mică, flexibilă și potrivită pentru mai multe scopuri, fie de a studia, de a mânca și altele.

Este construită din placaj marin și MDF vopsit cu pulbere în câmp electrostatic, rezistent la apă.

Vopseaua închisă la culoare, ce contrastează cu furnirul de lemn de pin, dezvăluie construcția mesei, creând un interes vizual neașteptat.

Masa T2 are dimensiuni mai generoase și este potrivită pentru birou sau sufragerie.

Este compusă dintr-un blat din lemn masiv de stejar, cu picioare din lemn masiv de castan.

Combinația acestor două materiale sugerează rolul fiecărui element în construcția mesei.

În contextul unui birou, această îmbinare dintre picioare și blat poartă și rolul unui organizator de cabluri.

Aspectul lemnului se va schimba odată cu trecerea timpului, adăugând mesei valoare istorică.

Masa CT1 este o măsuță de cafea joasă, concepută să fie parte a unui set de canapele sau fotolii, combinând lemnul masiv de castan cu marmura Estremoz.

Lemnul cald, închis la culoare, este încorporat, în mod expresiv, în marmura albă rece cu aspect aerian, creând, în ansamblu, o piesă ușoară și estetică.

Masa CT2 este o altă măsuță de cafea.

Fiind concepută să fie centrul în atenției, a fost inspirată din bijuterii: de corelația dintre o piatră de inel și rama sa.

Structura este construită din MDF lăcuit rezistent la apă, ce susține blatul din marmură Estremoz.

Structura de lemn, închisă la culoare, este lăsată pe planul doi, atingând minimal piatra care este elementul central al piesei.

Masa LT1 este o piesă lungă, cu opțiuni de înălțime de 75 cm și 90 cm.

Aceasta poate avea rolul unei mese de bar sau de sufragerie.

Designul combină elemente din placaj marin cu panouri MDF lăcuite, rezistente la apă.

Având o dimensiune neobișnuită și niște console surprinzătoare, masa urmează conceptul unui design cu minime obstacole în utilizare și cu un interes vizual maxim, făcând, totodată, referire la mesele lungi din trecutul nostru.

Design: Tiago do Vale Architects
Echipa de design: Tiago do Vale, Paula Campos, Nil Kokulo, Maria João Araújo
Anul proiectului: 2017-2024
Producător: Sá Taqueiro Construções L.da; Irmãos Macedo L.da
Anul de prodecere: 2021-2024
Fotografie arhitecturală: João Morgado; Fotografie de studiou: Marco Mendez
Tiago do Vale (n. 1978, Portugalia) este un arhitect (și ceasornicar) renumit pentru abordarea sa critică asupra designului, axată pe context. Este absolvent al Universității din Coimbra, cu studii avansate în Patrimoniu Arhitectural la Universitatea din Porto. Tiago do Vale este, de asemenea, cunoscut pentru sensibilitatea cu care îmbină actualitatea cu contextele culturale și istorice. Lucrările sale, publicate la scară largă și expuse la nivel internațional, contestă limitele, prioritizând relația dintre arhitectură și viață. Fiind laureat al numeroaselor premii printre care Architecture Masterprize, ArchDaily’s Building of the Year și Architizer’s A+ Awards, Tiago do Vale este, de asemenea, în juriul concursurilor globale de design. Iar în calitate de editor, curator, editorialist și lector, do Vale continuă să contribuie la discuția despre planificarea urbană, patrimoniu și reabilitare arhitecturală.

Există un aspect informal în arhitectura lui Tiago do Vale – se poate observa un refuz față de școli, curente sau mișcări, chiar (sau în special) față de mișcarea modernă, cel puțin într-un mod raționalizat, aproape în același fel ca atunci când Távora spunea: „stilul nu contează – ceea ce contează este relația dintre ceea ce este construit și viață”.
Aceasta nu înseamnă că designul studioului de arhitectură Tiago do Vale este superficial. Dimpotrivă, designul său este susținut de răspunsuri profund critice, perspicace și autentice pentru fiecare circumstanță, răspunsuri axate pe actualitate, sensibilitate și relație cu cultura construită, evitând limitările formale sau conceptuale acritice care sărăcesc gama de posibilități ale proiectului. De aici vine coeziunea lucrărilor Tiago do Vale. În acest sens, fiecare proiect devine un exercițiu de reabilitare: dacă există o clădire acolo, meritele, istoria, tehnicile de construcție, punctele forte și contextul mediului, contextul cultural – devin fundamentul pentru cea mai mică (dar cea mai transformatoare) intervenție, pentru a-i extinde cronologia mult în viitor; dacă există un spațiu gol, golul este reabilitat urmând aceleași principii.
Ceea ce își propune studioul de arhitectură, în cele din urmă, este să împiedice arhitectura să devină un obiect închis, în ce privește designul, dar și modul de gândire, și să o facă parte componentă și produs al culturii largi în care este înscrisă, prin continuitate.