Uniunea Arhitecților din România invită la Bienala Națională de Arhitectură 2025 – cel mai important eveniment profesional al breslei arhitecților români, organizat neîntrerupt, de mai bine de 30 de ani, din 1994. Tema din acest an a celui mai prestigios concurs și eveniment de arhitectură din România este „ALTFEL”, și va avea loc între 1 – 30 octombrie, în 9 orașe.

Mesajul arhitecților se referă la faptul că “a venit momentul să privim arhitectura ALTFEL. Pandemia, conflictele, crizele globale ne-au forțat să regândim cum trăim, cum lucrăm, cum construim. Realitatea evoluează rapid, iar tehnologia, știința, inteligența artificială și politica rescriu regulile arhitecturii.
BNA 2025 este un laborator de idei despre provocări și soluții, despre limite și posibilități. Este locul unde arhitecți, urbaniști, ingineri, designeri, vizionari și comunități își unesc forțele pentru a promova arhitectura din România.
Nu construim doar clădiri, noi creăm experiențe. Avem nevoie de spații care evoluează odată cu noi. Flexibilitate, sustenabilitate, inteligență. ALTFEL.
Arhitectura este cu și despre oameni, despre felul în care ne simțim într-un loc, despre interacțiuni și conexiuni. Orașele trebuie să devină mai umane, spațiile mai vii. ALTFEL.
Arhitectura trebuie să ofere soluții care protejează mediul și îmbunătățesc calitatea vieții.
Nu renunțăm la trecut, îl redefinim, pentru că arhitectura poate îmbina patrimoniul cu viitorul. Restaurare, reinterpretare, reinventare. ALTFEL”.
Adaptare. Contribuim la reconstrucția orașelor pentru o lume în continuă transformare.
Legătură. Dorim ca spațiile pe care le construim sa fie mai incluzive, durabile și inteligente.
Transformare. Facem totul ca să oferim trecutului un viitor prin patrimoniul arhitectural.
Fundament. Încercăm ca prin arhitectura să redăm identitate și speranță.
Experiență. Sperăm să transformăm inovația în experiență, trecutul în viitor și structura în emoție.
Libertate. Promovăm schimbarea pentru un viitor mai bun.

Conform organizatorilor, Bienala Națională de Arhitectură din acest an reunește un număr record de participanți cu peste 1000 de proiecte, reprezentând construcții, publicații, fotografii și filme de arhitectură dar și proiecte vizionare, care se confruntă într-o competiție care cuprinde 19 secțiuni tematice, printre care:
· Arhitectura locuirii,
· Arhitectura socială și comercială a comunităților și a timpului liber,
· Restaurare și Consolidare,
· Arhitectura de interior,
· Arhitectura efemeră,
· Arhitectura rurală,
· Educația arhitecturii,
· Publicații, fotografia, filmul de arhitectură.
Evenimentul se va desfașura în perioada 1 – 30 octombrie și reunește arhitecți consacrați, dar și tineri la început de drum, absolvenți și studenți arhitecți. În jurul expoziției-concurs vor fi organizate evenimente conexe – conferințe, expoziții, dezbateri profesionale, lansări de carte, evenimente culturale – care evidențiază legăturile arhitecturii cu celelalte arte, în 9 orașe din țară cu următoarea succesiune: 1, 2 și 13 octombrie la București, 3 octombrie la Cazinou Constanța, 7 octombrie în Piața Mare din Sibiu, 8 si 9 octombrie la Timișoara, 10 octombrie la Palatul Cultural din Sighetu Marmației, 17 octombrie la Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească din Târgoviște, 26 octombrie la Cluj Napoca, 27 octombrie la UMFST din Târgu Mureș și 30 octombrie la Baia Turcească din Iași.
Programul detaliat, nominalizările și detalii despre câștigători vedeți pe link.