Buitenverblijf Nest: casa în care ești vecin cu păsările

februarie 20, 2024

În Parcul Național Hoge Veluwe din Olanda, se află un incubator artistic unde locuiesc și lucrează zeci de artiști și antreprenori creativi.

Ca parte a unui proiect special al primăriei orașului Arnhem, aici au fost proiectate și construite 11 căsuțe din lemn – numite folly, pentru cazarea celor care vor să-și petreacă vacanța pierduți în sânul naturii.

Un folly este o structură arhitecturală neconvențională, ce servește, de regulă, unui scop decorativ sau ludic.

Tema centrală a proiectului a fost „camuflajul” în meniul natural, făcând referire și la istoria sitului.


Aceste construcții formează o experiență arhitecturală unică, ce oferă spațiu pentru toți cei care doresc să-și petreacă noaptea în mijlocul naturii.

Ideea strategiei de camuflaj constă în faptul că aceste clădiri nu domină nici mediul rural și nici natura, fiind, mai degrabă, o parte integrantă a peisajului.

Buitenverblijf Nest este o casă de vacanță spectaculoasă, designul căreia se referă la imaginea arhetipală a unui cuib de păsări.

Construită pe picioare subțiri, căsuța se integrează printre coroanele copacilor, oferind o senzație puternică de liniște, intimitate și conexiune cu natura.

La primul nivel, la aproape 8 metri deasupra solului, se află bucătăria și camera de zi. Terasa adiacentă acestui nivel de locuit este orientată atât către soarele de dimineață, cât și către cel de seară.

La mansardă se află o zonă spațioasă de dormit cu un pat mare pentru 4 persoane.

Căsuța este construită din  materiale naturale de înaltă calitate, ce au un impact redus sau zero asupra sănătății umane, animale și mediului înconjurător.

Ferestrele mari rotunde și ușile glisante din living oferă vederi impresionante asupra împrejurimilor.

Nest este o casă de vacanță surprinzător de confortabilă: te găsești literalmente printre crengile copacilor, privind spre pădure și pajiști în totală intimitate.

Nest nu este doar un adăpost ascuns pentru oameni, ci oferă, de asemenea, un adăpost discret pentru numeroase păsări, gâze și viețuitoare ale pădurii.

Pe fațade și pe structura exterioară a construcției au fost create și incluse spații suplimentare pentru cuiburi de păsări.  Cadrul de oțel negru și bârnele de bază sub podeaua ridicată oferă, de asemenea, adăpost pentru cuiburi.

 

Design: NAMO Architecture & i29 Architects
Copyright photo’s: Jeroen Musch
Landscaping park: Buroharro

Achitare

Your cart is currently empty.