Celebrating Business Together: un mega târg la Messe Frankfurt

ianuarie 31, 2024

Desfășurat în perioada 26-30 ianuarie 2024, mega târgul cu mottoul „Celebrating Business Together”, organizat la Messe Frankfurt, a inclus trei expoziții de anvergură – Ambiente, Christmasworld și Creativeworld.

Cu un număr impresionant de expozanți și o creștere semnificativă, evenimentul a fost nu doar o expoziție, ci un adevărat festival al inovației și conexiunii globale.

Ambiente 2024 fost un eveniment remarcabil ce a adus în prim-plan cele mai noi și inovatoare tendințe în designul global și industria bunurilor de larg consum.

Expoziția a găzduit o varietate impresionantă de produse, de la mobilier și decorațiuni până la articole pentru casă și lifestyle.

Participanții au avut ocazia să descopere creații originale și concepte inovatoare, reflectând evoluțiile actuale și viitoare ale pieței.

Sustenabilitatea și accentul pe materialele eco-friendly au fost dominante în expoziție, subliniind angajamentul industriei față de responsabilitatea socială și mediu.

Expoziția a oferit o platformă excelentă pentru profesioniști din domeniul designului și retail-ului să se conecteze, să împărtășească idei și să stabilească parteneriate valoroase.

Ambiente 2024 a confirmat rolul său vital în oferirea de inspirație, soluții și orientare în fața provocărilor actuale ale pieței, consolidându-se ca un eveniment de referință în industrie.

De asemenea, evenimentul a constituit un mediu propice pentru afaceri, negocieri și instruire, participanții și vizitatorii având posibilitatea să se implice și să asiste la diverse conferințe și prezentări de produs.

Pe lângă marii comercianți și brandurile mondiale, la expoziție au fost prezenți și designeri industriali cu produse exclusive.

Vă recomandăm cu încredere să vizitați următoarea ediție a acestor expoziții unde, cu certitudine, veți obține o sursă de inspirație pentru noi proiecte și afaceri, veți explora ultimele tendințe și inovații din domeniu, veți avea oportunitatea de stabilire a noi parteneriate și oportunități comerciale, educație profesională și instruire etc.

Următoarea ediție a celor trei expoziții va avea loc la începutul lunii februarie 2025, astfel: Ambiente și Christmasworld vor fi deschise timp de cinci zile, de vineri, 7 februarie, până marți, 11 februarie, în timp ce Creativeworld va fi cu o zi mai scurt.

Autor: Natalia TEVOSEAN

Photo credit: Messe Frankfurt Exhibition GmbH

Achitare

Your cart is currently empty.