Islam Farouk. Creativitate, onestitate și inovație – valorile ce ne ghidează zi de zi

septembrie 20, 2022

Cine este Islam Farouk? Vorbiți-ne puțin despre Dvs. și despre ce v-a determinat să
alegeți profesia de arhitect și designer?
Islam Farouk este o persoană cu un profund simț al artei. Am avut binecuvântarea să am
alături doi oameni frumoși. Se zice că un om talentat este talentat în toate, dar mie îmi place
să parafrazez: un om frumos este frumos în toate. Tatăl meu a fost artist plastic și profesor
universitar la facultatea de arte frumoase, iar mama a activat la Ministerul Culturii. Activitatea
părinților mei m-a determinat să văd și să percep lumea printr-o altă prismă încă din
copilărie. Prin intermediul cărților, culorilor, argilei și a multor alte lucruri, tatăl meu mi-a
transmis cea mai importantă lecție a vieții mele: „Arta înseamnă să vezi frumosul acolo unde
puțini îl observă”.

Unde v-ați făcut studiile?
Am absolvit Universitatea de Arhitectură HTI din Cairo, Egypt, apoi am obținut diploma de
master în business și administrare și diploma de planificare și strategie, obținută la
Universitatea Cambridge din Londra. Pentru mine cunoașterea este o pasiune și îmi trăiesc
viața într-o continuă studiere și căutare a ceva „nou” în cele „vechi”.

Vilă privată Locație: ALBARSHA, DUBAI, UAE Suprafața: 640 mp. Anul construcției: 2017

Vilă privată
Locație: ALBARSHA, DUBAI, UAE
Suprafața: 640 mp.
Anul construcției: 2017

 

Vorbiți-ne despre cum interpretați filosofia și structura expresiei „Arhitectură și Design
Interior”.
Pentru mine această expresie este similară cu arta și sculptura, în sensul că exprimă aceeași
compoziție dintre culori, forme și texturi, ce poate relata o poveste și evoca emoții. Designul
ne influențează viața la propriu și la figurat – de la telefon până la ibricul de cafea, pentru că
fiecare obiect funcționează ca un element al designului.
Un design desăvârșit semnifică mai mult decât un aspect estetic. Este felul în care sunt
folosite obiectele. Un iPad sau un scaun Eames sunt frumoase în felul lor, dar nu le poți
aprecia cu adevărat designul până nu începi să le folosești. Doar atunci percepi și înțelegi
toate subtilitățile designului, toate detaliile vizibile și invizibile ce îl alcătuiesc.

“ZOE” RESTAURANT FIRST NILE BOAT
Client: Four Seasons Hotel
Locație: Cairo, Egypt
Anul construcției: 2022

De ce ați ales Republica Moldova pentru a vă deschide noul studio?
Sunt îndrăgostit de natura acestei țări. Când am vizitat Moldova pentru prima dată în anul
2019 am simțit o legătură puternică cu această țară. Am fost plăcut surprins când am aflat
că moldovenii au un simț aparte al frumosului. Ei sunt cu adevărat interesați de artă, de
design și de confort. De asemenea, așa cum Moldova se află în curs de dezvoltare, am dorit
să contribui și eu la evoluția acestei frumoase țări.

Dintre toate proiectele pe care le-ați realizat aveți unul favorit? Dacă da, prin ce se
deosebește de celelalte?
Pentru mine fiecare proiect este o călătorie în care mă implic în totalitate, obținând
experiență, provocări și aventuri. Am lucrat la câteva proiecte de zgârie-nori în Dubai, aceste proiecte
fiind mari provocări pentru mine, așa cum a fost necesar să creez un design desăvârșit și, în
același timp, să soluționez un șir de probleme pentru a obține un spațiu funcțional și practic.
Am câteva „aventuri” ingenioase legate de proiectul de design al unui sediu de birouri, unde
a trebuit să creez un mediu plăcut, confortabil, estetic și funcțional pentru angajați și clienți.
Așa că pentru mine fiecare proiect reprezintă o nouă „aventură” cu noi provocări.

WISAL TOWER
Client: Wisal Properties DMCC
Locație: JLT, Dubai, UAE
Suprafața: 1,766 mp.
Anul construcției: 2019

 

Vorbiți-ne despre proiectul TUYA Interior Furniture.
TUYA este proiectul și creația mea grandioasă – o companie de design interior și de mobilier,
a cărei misiune este de a oferi clienților noi experiențe în domeniul designului interior și al
mobilierului. Creativitatea, integritatea și inovația sunt atuurile și valorile noastre ce ne
reprezintă și ne ghidează zi de zi. Putem afirma cu tărie că suntem o companie de încredere
ce oferă servicii de calitate în domeniul designului de interior și de mobilier.
Colaborând cu o notorie fabrică de mobilă din Italia, oferim clienților noștri mobilier
exclusiv, creat special pentru ei, în funcție de preferințele și necesitățile acestora. Clienții
noștri au posibilitatea să-și personalizeze orice piesă de mobilier care le place. Această
abordare individuală le oferă clienților experiențe plăcute și soluții originale.
Există trei reacții de apreciere ale unui design: da, nu și wow! „Wow” este reacția spre care
tindem. Este o formă concisă de exprimare a unei reacții puternice și intuitive la imaginile
vizuale. Tindeți spre obținerea reacțiilor „Wow” și toate celelalte își vor găsi locul potrivit.

Când și unde TUYA Interior and Furniture își va deschide ușile pentru vizitatori?
Am rezervat deja un loc în centrul comercial Dekor Park și planificăm deschiderea studioului
în luna decembrie curent. În speranța să aducem mai multă valoare și simț estetic în viața de
zi cu zi a oamenilor, ne dorim să oferim clienților noștri experiențe inedite în domeniul
designului de interior și mobilier.

 

Achitare

Your cart is currently empty.