Locuință mică în nuanțe nude

decembrie 29, 2020

Locaţie: mun. Chişinău
Suprafaţa: 67 mp

Conceptul acestui proiect de design a constituit soluția perfectă propusă pentru o locuință cu dimensiuni modeste, al cărei spațiu a fost pus în valoare și amenajat astfel încât să satisfacă toate necesitățile și preferințele proprietarilor.

Apartamentul aparține unui cuplu de tineri activi pentru care căldura și confortul sunt factori primordiali atunci când vine vorba despre spațiul personal.

De aceea, pentru coloristica de ansamblu, s-a optat pe nuanțe de nud liniștitoare și relaxante, ce se regăsesc, mai ales, în materialele naturale.


Fie având culori firești, fie nuanțe derivate, acestea rămân în aceeași notă discretă și conferă interiorului o atmosferă calmă și caldă.

Nude nu este bejul tern folosit uneori pentru a defini un interior lipsit de personalitate.

În nuanțele de nude se regăsește căldura bumbacului și auriul arid al nisipului, textura inului, lânii și a cânepii, a pietrei și a lemnului.

Astfel, pereții reprezintă un background ideal pe fundalul căruia sunt etalate mobilierul, draperiile, obiectele de decor și accesoriile de interior.


Deși restrâns, spațiul apartamentului a fost bine delimitat, iar fiecare cameră își are funcționalitatea sa prin destinația finală.

Elementele decorative neoclasice aduc o notă de rafinament și eleganță interiorului.

Benzile led încorporate subtil în pereți și tavane, creează în interior o notă de profunzime și un sentiment de continuitate, iar lumina naturală, ce pătrunde prin geamurile supradimensionate, creează un joc al luminilor și al umbrelor, ce scaldă discret fiecare unghi al locuinței.


Amenajarea interioară și asocierile armonioase dintre culori, materiale și texturi au generat o atmosferă deosebită într-un interior primitor și cald.

Achitare

Your cart is currently empty.