SPRING HOUSE

April 19, 2022

Tipul locuinței: Duplex mic
Suprafața: 112 mp
Stilul abordat: stil modern cu accente neoclasice
Autor: Alina Papana

Proiectul de design interior al acestei locuințe exprimă liniște și confort.

Având o planimetrie reușită, această casă mi-a oferit un spectru generos de experimentare a creativității.

Comoditatea trebuie să se plieze pe stil, așadar am optat pentru un stil contemporan îmbinat cu accente neoclasice, ce conferă spațiului noblețe și extravaganță.

Pentru a reda naturalețe spațiului, natura m-a inspirat din punct de vedere cromatic, acest fapt fiind remarcat la pereții cu rol de accent de culoare verde și de piatra utilizată în placarea pieselor de mobilier.

Culorile neutre deschise au contribuit la crearea senzației de spațiu larg, iar pentru a augmenta această percepție a spațiului am apelat la o iluminare scenografică ce evidențiază anumite zone și detalii ale interiorului.

Atmosfera somptuoasă este susținută de detaliile caracteristice stilului neoclasic.

Baghetele de pe pereți vin nu doar să susțină o geometrie a spațiului, ci și să completeze pereții cu fast, oferindu-le eleganță.

Un element reprezentativ a proiectului Spring House este sculptura din living, aceasta conferind interiorului o notă artistică și nobilă.

Achitare

Your cart is currently empty.