Zinder. „Farul de aur „al artei

iunie 11, 2019

Locație: Tiel, Olanda
Arhitectură: De Zwarte Hond

Zinder este un nou obiectiv al vieții culturale din orașul olandez Tiel. Situat între centrul orașului și râul Waal, noul centru cultural invită rezidenții și vizitatorii orașului să „atingă” arta prezentată în toate formele sale, fie că este vorba de lecții de dans, muzică sau arte vizuale. La Zinder, practic, totul este posibil – să organizezi repetiții ale trupelor rock sau pop, să mergi la concerte sau, pur și simplu, să savurezi lectura.

La cererea Koninklijke VolkerWessels, biroul de arhitectură De Zwarte Hond s-a ocupat de proiectarea arhitecturală și de designul de landșaft ale centrului, căutând să-l integreze în mediul arhitectural existent în așa fel, încât să sporească atractivitatea orașului Tiel.

Merită de menționat că municipalitatea Tiel lucrează activ la imaginea orașului, iar Zinder este un exemplu concludent. În acest caz, autorii proiectului au făcut tot posibilul să folosească frumusețea și resursele râului Waal, îmbunătățind, în același timp, conexiunea dintre centrul orașului și zona de coastă, facilitând accesul în oricare dintre aceste regiuni.

În ideea beneficiarilor și a arhitecților, Zinder a fost conceput ca o structură culturală de anvergură în sensul literal al cuvântului.
Porțiunile ridicate și denivelate ale construcției, practic, o divizează în centrul artistic (Zinder Education) și biblioteca publică. În același timp, Zinder este și o zonă atractivă de odihnă, în care sunt diluate complet granițele interioare și exterioare, însă, cu toate acestea, fiind păstrat un spațiu destul de intim, orientat spre râu, pentru refugiu și contemplare.

O atenție deosebită merită parcarea subterană cu patru niveluri, ce contribuie la imaginea clară și nedeformată a complexității edificiului și a peisajului urban.

Un interes deosebit îl prezintă edificiul Zinder Education, fațada căruia constă din elemente fațetate de aluminiu, eloxate în culoare aurie. Aranjate împreună, panourile formează un ornament origami, fațetat și dinamic, ce își schimbă aspectul în dependență de unghiul de vizualizare, de iluminare, de condițiile meteorologice și de timpul zilei.

Ferestrele gigante permit să urmărești orele ce au loc în interior, să admiri repetițiile dansatorilor sau să fii martor la cum se naște o sculptură.

Fațada de piatră a bibliotecii este bine prelucrată, datorită cărui fapt, volumul dur capătă un aspect mai lejer și mai animat. Combinarea cu elementele din sticlă securizată permite crearea la maximum a contactului dintre viața interioară și cea exterioară a Zinder.

Spațiul exterior trece subtil spre interior către sala centrală, ce cuprinde întreaga înălțime a clădirii. Anume în acest loc se unesc toate structurile artei. Accesul spre încăperi este asigurat de scara sculpturală, iar sala multifuncțională poate fi accesată și din intrarea centrală, și din intrarea separată din curte, aceasta fiind folosită activ seara în timpul concertelor.

 

Achitare

Your cart is currently empty.